Flight – Zborul (2012)

 Flight – Zborul (2012)

“Flight – Zborul 2012 Film Online Gratis Subtitrat in Romana “Atunci când aparatul de zbor pe care îl pilotează se confruntă cu probleme tehnice majore şi este pe punctul de a se prăbuşi, Whip Whitaker dă dovadă de prezenţă de spirit şi aduce avionul la sol în siguranţă, fiind catalogat de mass-media drept un erou fiindcă a salvat 96 de pasageri din cei 102 pe care îi avea la bord. Pilotul alcoolic are însă mustrări de conştiinţă şi este convins că nu merită statutul de celebritate deoarece dependenţa lui este responsabilă pentru incidentul în urma căruia riscau să se prăbuşească. Ancheta solicitată de compania aviatică pentru a stabili cauzele producerii accidentului ar putea scoate la iveală demonii interiori ai pilotului şi l-ar putea transforma pe acesta dintr-un erou într-o persona non grata, Whip având nevoie de avocat pentru a evita să fie condamnat la închisoare. În tentativa lui de a renunţa la viciile care îi afectează cariera şi viaţa privată, Whip este sprijinit moral de Nicole Devlin, o dependentă de stupefiante şi un suflet pierdut la fel ca şi el, dar şi de un bun prieten, care are o influenţă pozitivă asupra lui şi îl încurajează să devină abstinent.

Genul:: Drama, Filme Online

Tags: , , , , ,

Vizionare Placută!
58

Ai văzut acest film ? Spune-ne părerea ta !
 

:) ;) :( :mrgreen: :lol: :? :P :evil: :roll: :oops: :idea: :twisted: :cry: :arrow: :?: :| :x :o :D :!: 8O 8) more »
  1. nelly - 4 months înainte a spus:

    foarte frumos film…merita vazut
    nota 10 ;)